Liniste.

Nu am mai avut atata liniste in suflet de mult, de foarte mult timp. Ultimele luni au fost ingrozitoare: nopti nedormite, pachete peste pachete de tigari, cafea, tone de cafea si tremurat de maini doar de dragul de a nu adormi in momente cheie, insomnii mai rele decat am avut in ultimul an si am crezut nu o data ca o sa cedez si o sa dau dracului totul. Am fost atat de stresata, de suparata, de mahnita si de dezolata incat nu am mai scris nimic – nu ca nu am scris proza, nu am scris nimic.

Dar dupa saptamana asta, apogeul a tot ce a fost groaznic, a venit vineri si in spatele blocului meu, la telefon cu Carina, mi-am dat seama ca ma am pe mine chiar daca multe alte lucruri imi lipsesc. Si dupa multe ore de somn, intr-o dimineata ploioasa si rece, m-am trezit stiind ca sunt bine; m-am trezit linistita.

Linistea aia pe care o ai in suflet cateodata? Mie mi-a umplut corpul, inima, sufletul si mi-a limpezit ochii. Am vorbit cu mine in oglinda azi-dimineata, inainte sa ma spal pe dinti – doar din buze, fara voce, suficient cat sa-mi intiparesc imaginea gurii mele spunand “I’m fine.” si sa o folosesc constant de acum incolo.

I-am scris fratelui meu trei pagini de sentimente in scrisul meu mic, inghesuit si intortocheat, un pic tremurat, pe alocuri udat de lacrimi; lacrimi de liniste, trebuie sa precizez. In niciun caz de tristete – nu mai sunt trista, nu mai sunt ingrijorata, nu mai cred in apocalipsa mea interioara si in prabusirea imperiului din sufletul meu. I-am scris tot ce simt, i-am dat-o si am stat cateva minute cu capul pe pieptul lui, linistita.

Aseara am fost la o lansare de carte si bucuria de a vedea visul cuiva implinit mi-a umplut mie inima de mandrie si i-am spus cu tarie Georgianei Antonia Fluturica… i-am spus ca sunt mai bucuroasa decat am fost in luni intregi. Si sunt, sunt, sunt fericita pentru dumneaei.

O sa inchei postul asta cu promisiunea de a scrie mai des – stiu ca nu citeste nimeni, dar eu vreau sa fac asta. Si vreau sa continui sa fiu linistita.

Advertisement