Crini

Scriu asta pentru ca imi aduc aminte nebunia din ‘97 cand s-a crezut ca se schimba regimul politic si ca totul o sa fie mai bine. Scriu asta pentru ca imi aduc aminte cu cata speranta au votat toti oamenii majori pe care ii cunosteam si cu cata speranta s-a privit la viitor. Si imi aduc aminte reforme si specialisti si stiu ca nimic din ce s-a promis atunci nu s-a facut.

A fost prima oara cand m-am intalnit cu politica la un nivel personal si cata dezamagire am simtit dupa patru ani, cand, intr-un access de pensionare fevrila, s-a intors Iliescu la guvernare. Si iar regim socialist si iar un neo-comunism exercitat prin maniere pseudo-democrate. Imi aduc aminte cate injuraturi s-au consumat pe matusa Tamara si cate perle am vazut la Carcotasi in aia patru ani. Si Divertis imi arata duminica de duminica cum se fura la nivel inalt. Si imi aduc aminte o dezvoltare economica inexistenta si aparitia investitorilor cam ca ciupercile dupa ploaie. Otravite ciuperci, monser!

Imi aduc aminte cata speranta s-a pus pe spatele unui fost marinar si stiam cata nepregatire politica si sociala exista intr-o specie de om a carei singure legaturi cu societatea era prin prisma vestilor de acasa pentru ca am un specimen in captivitate chiar in familie. (Speciment care, atunci cand aude ca porturile din urmatoarea destinatie comerciala se militarizeaza, ma intreaba care porturi anume… din lume sau din Romania.) Am privit totusi cu ochi blanzi tranzitia de la o fosila la un marinar ca sef de stat si alianta D.A mi-a suras parca pentru ca erau democrati si liberali si din cunostintele mele politice, combinatia nu putea fi rea. Desigur, cunostintele mele politice erau facuta in baza unui caz general si nicidecum in baza unui caz particular si anume acela in care tara in cauza este o tara din blocul fost comunist a carei doctrina stalinista a fost introdusa adanc in cioturi de neuron generatii peste generatii. Si din da s-a facut nu si brusc toate relele erau vina unui presedinte de stat care nu are nicio putere pentru ca majoritatea parlamentara este compusa din securisti, fiecare cu fanii sai prin randul bosorogilor care ma dau pe mine de pe scaun in autobuz.

Azi nu mai am nicio speranta de viitor, decat sa scriu despre politica din Romania pe blogul asta cu un ip de tara straina si sa imi fie dor de Romania numai cand vreau bautura ieftina. Pentru ca acum sperantele politice se rezuma la un Mini-Me al lui Iliescu, scolit afara si cu un tic nervos in timpul unui discurs dezvoltat cu atentie. La Geoana si la un om care nume de floare si fata de crai pitoresc smuls din Danila Prepeleac si aruncat intr-o mare de diplome.

Si fantasic, nu-mi surade niciuna din sperantele astea.