Elogiu

M-am ridicat din pat, cu tigara cu tot, oprindu-ma din tradus diverse inutilitati pentru a scrie ceva ce vroiam de mult sa scriu. Un elogiu. Elogiu la adresa unui mare om de cultura din Romania, unii din putinii oameni valorosi pe care i-a dat tara asta si care au privit asta cu o urma de carisma originala, fara a se incarca de caracteristici intelectuale auto-induse.

Alex. Stefanescu, critic literar si umortist literar, in umila mea apreciere literara, exagerata desigur -spun asta pentru ca Alex. Stefanescu nu e un umorist, ci un om cu umor- imi lumineaza dupa-amiezile in metrou, in cele sase statii pe care le am. Uit, cand citesc “Jurnal secret”, de faptul ca langa mine o baba isi da coate pentru ca am parul prins ciudat si culori extaziante in cap.

Modul in care domnul Alex. Stefanescu reuseste sa suprinda aspectele din viata sa intr-un mod atat de lejer, dar cu un substrat atat de adanc ma face sa tremur in anticiparea unei lecturi care, in functie de caz, ma agita, ma amuza sau ma deprima. Sunt adevaruri curente, cu care din nefericire, doar unii au capacitatea de a se confunda.

Mi-am facut “catarul”, ca sa citez o somitate autohtona asa ca acum ma intorc la traducerile mele, tinand cartea aproape, ca pe un jurnal propriu si nu o insiruire de intamplari care nu-mi apartin. Daca va cautati vreodata pe Google, domnule Stefanescu, si dati de elogiul meu stangace, sa stiti ca mi-as zambi o saptamana in oglinda sa stiu ca am puterea intelectuala sa ma asez la masa cu dumneavoastra, sa purtam o discutie si sa va las o impresie buna. Chiar daca pe abodmenul meu nu scrie “For Alex only”… sunt sigura, oricum, ca nu sunt genul de domnisoara draguta.